Ce este o fractură greenstick?
O fractură greenstick apare atunci când un os se îndoaie și crapă, în loc să se rupă complet în bucăți separate. Fractura arată similar cu ceea ce se întâmplă atunci când încerci să rupi o ramură mică, „verde” de pe un copac. Fractura greenstick apare cel mai frecvent la copiii mai mici de 10 ani, deoarece oasele lor sunt mai moi și mai flexibile decât oasele adulților.
Chiar și fracturile ușoare greenstick sunt de obicei imobilizate în ghips sau cu ajutorul unei orteze. Pe lângă faptul că ține împreună bucățile crăpate ale osului, astfel încât să se poată vindeca, un ghips sau o orteză poate ajuta la prevenirea ruperii osului până la capăt dacă copilul cade din nou peste el.
Cauze
Fracturile din copilărie apar cel mai frecvent odată cu o cădere. Fracturile de braț sunt mai frecvente decât fracturile de picior, deoarece reacția obișnuită este să întinzi brațele pentru a te prinde atunci când cazi.
Care sunt simptomele fracturilor greenstick?
-Durere
-Vânătăi
-Sensibilitate
-Umflătură
-Deformare (o îndoire sau răsucire) a părții afectate a corpului.
Cum sunt diagnosticate fracturile greenstick?
Pentru a diagnostica o fractură greenstick, medicul va efectua un examen fizic și vă va întreba cum a apărut leziunea. De asemenea, medicul va inspecta zona pentru a depista semne de fractură, inclusiv durere și inflamare.
Dacă este necesar, medicul vă va recomanda o radiografie pentru a se asigura că osul este fracturat. O tomografie computerizată sau o imagistică prin rezonanță magnetică poate confirma diagnosticul și exclude alte leziuni.
Tratament
Dacă există o îndoire evidentă a membrului afectat, este posibil ca medicul dumneavoastră să fie nevoit să îl îndrepte manual. Pentru această procedură, vi se pot administra medicamente pentru durere, sedative sau, ocazional, anestezie generală, deoarece procedura poate fi destul de dureroasă.
Majoritatea fracturilor greenstick sunt tratate cu gips sau orteză. Acest lucru ajută nu numai la menținerea oaselor în poziție pe măsură ce se vindecă, ci și la prevenirea ruperii ulterioare a osului deja fracturat. Din motiv că, fracturile greenstick nu necesită o imobilizare completă, medicul dumneavoastră poate decide că o atelă detașabilă va fi suficientă pentru vindecarea membrului. Acest lucru poate fi mai convenabil, deoarece puteți îndepărta atela când faceți baie.
Ce complicații sunt asociate cu fracturile greenstick?
Complicațiile un urma unei fracturi greenstick sunt rare, dar pot include:
-Sângerare
-Infecţie
-Leziuni nervoase sau vasculare (vas de sânge)
-Malunion (deformare osoasa care dureaza după finisarea tratamentului).
Pot fi prevenite fracturile greenstick?
Puteți reduce riscul copilului dumneavoastră de a avea o fractură de tip greenstick, furnizând echipament de siguranță adecvat pentru practicarea sporturilor și încercând să preveniți căderile sau alte răni care duc la fracturi .
La Medstore vrem să oferim o îngrijire de calitate, accesibilă și simplă. Aducem inovații care nu numai că îi ajută pe oameni să se vindece, dar și să se simtă în armonie cu propriul corp, minte și suflet. Vedeți AICI produsele pentru reabilitarea după fractura greenstick!